Tania Kub

Te vreau ca pe gura de apă, când setea gândirea îmi frânge, când visul îmi arde sub pleoapă, când dorul e lavă în sânge... Vreau cântecul tău din vertebre; minunea-ți din ochi și

Desigur ne dorim cu toții să fim iubiți, să fim ținuți în brațe și priviți ca ceva unic, irepetabil... Giuvaier... privirea mamei pe pământ!... Iertarea... înțelepciunea, care nu se învață, de

Chiar dacă păsările se întorc la cuiburi, ce-i primăvara fără frumusețea ta, când doar zâmbind îmi umpli inima de muguri…?… Pătrunde-mi fluviile cu suflarea ta... Sărută pătimaș, până în

Înclin să cred, că doar iubirea ți-a dăruit, o trecătoare frumusețe sufletească... Ca primăvara, în trunchiul sur... s-a revărsat cerească... / ar fi putut să te desăvârșească... / Și nu

Moto: Să fii om este o provocare făcută de Dumnezeu... Nu-i cunosc scopul. Îl presupun. Să fii om este o provocare făcută de Dumnezeu sau de întâmplare... Presupun. Aș vrea să fiu în

/ Iubirea încetează doar în cele șase simțuri... / Buzele tale sunt în mine. Și ochii tăi... Și pe trup te mai port. Iremediabil în simțuri înfipt/ă... ca o sabie, ca un mugur, ca o

Când sfinte adevăruri devin minciuni... Cu ce putere? Cu ce dumnezeiască-nțelepciune să-i stau durerii dig în drum? Atâtea frumuseți palpită fraged în artere și-așteaptă să mă-nalț... datoare

Tu dormi ușor, ca un vânt te trezești, când inima mea te-nvăluie-n bătaie, în ființa mea, minuni risipești, când luna-și aruncă argintu-n odaie... Tu dormi ușor, tu susur de înger, în

Moto: Poate și simplul fapt, că dragostea adevărată ne face mai buni, ar trebui să ne ajungă... Iubirea doare când nu găsește împlinire; Ca mugurii-explozivi în ramul crud, Tinde firesc,

Ai pus în om și marea și zbuciumul și cerul și pământul, puterea, slăbiciunea, căderea, zborul, vântul, durerea de a fi și fericirea când își găsește și își pierde iar menirea... Mirarea de-ați

Când trece dorul prin tine, fugar săgetând adevărul, să curgi ca izvorul în palma, ce-n vis încă-ți mângâie părul. Cînd trece dorul prin mine, de suflet lovindu-și talazul, mai simt cum și

Iar m-ai uimit cu cerul ăsta violet!... / Copilărește, parcă încă zăpăcit de carusel, e creierul, recrutul, când Doamne!... Prea frumos și prea real e totu-n suflet, deși-nafara mea prea multe,

Ca-ntr-o icoană, duc în mine, primul tău sărut... și dragostea ta pentru lucruri, mai mare decât dragostea ta pentru oameni, încă doare... Încă mai las semne fragile, pe lucruri fragile. Din

Îți iubesc trecerea, fragilitatea, tăcerea și cuvântul... și dorința de-a mă iubi mereu... și nu-mi mai pasă că trec ca o frunză, când dragostea ta mă poartă pe brațe, ca pe-o

Tu miroși ca pădurea iubite, vise-mi ard zăpăcite-n mirare, când spre ceruri se-nalță iubirea și se-ntoarce-n privirile tale... și se-ntoarce albastră în privirile tale... Când m-atingi îmi

Unii adună trăind aurul din munți, alții... pe cel din inimi... Trăznetul de vară, din surâsul tău, freamătul din tine, în cuvantul meu, plânsul ce ar plânge, de ar fi copil, dorul de-a

Te iert cu drag, căci răul e neștiință... Dar nu te mai doresc. Mi-ajunge iarna... E somnul dinainte de trezire, când pacea-n piept închide blândă rana... Adio, până dincolo de