1. E toamnă, devreme,
dar cade o frunză
și-n lina-i cădere
ea vântu'-l acuză:
că nu a cruțat-o,
că nu i-a fost milă
și plânge, și urlă
de soarta-i ostilă...
2. Și zace pe iarbă,
uscată,
Ascultă-mi chemarea cea fără de glas,
când lacrimi șiroaie îmi curg pe obraz,
Să fii tu eternul, prin șoapte cernut,
să fii antidotul ce-n gând l-am cerut.
Asculta mi tu șoapta când glasul 'mi-e
TP