acolo unde sfârșește vântul arborii au redevenit drepți
vocea ta e ușoară si tot mai îndepărtată
seara târziu aerul e gol
o lamă de cuțit înfiptă în masă sângerează alb
ca după ucisă o zi
traversăm cu privirea
tristă și ritos acceptată perspectiva
a ceea ce nu suntem
strigoi ne întoarcem în hainele negre
ale timpurilor negre
orice gaură în mânecă, ciorap ori cămașă
ne
e în mirosul de praf cenușiu, între geamurile reci și nepăsătoare umbra catedralei
e sub cerul înalt, între lespeadea de piatră și ceasul care arată nouă fără un sfert
între mașini și o ceată de
ne-am întors
cu binele și răul, iluziile și deziluziile, cu speranțele și dezamăgirile
bucuriile și înfrângerile
ne-am redat în totalitate, nouă, ai noștri în văzul tuturor
niciodată ai lui, ai
bunica are o ură de moarte după ce a trăit moartea unei iubiri apoi alta apoi alta
înainte de a se închide în cer omul se închide într-un copac
doi ochi privind - un trunchi fără nas fără
își întinde brațele
ca pentru o îmbrățișare
a întunericului
fruntea i se lipește de coama lui
mâinele i se agață de margini
cum dacă ar fi să se salveze în cădere
ochii caută o stea
cerul, o
