scuarul zeilor

e în mirosul de praf cenușiu, între geamurile reci și nepăsătoare umbra catedralei

e sub cerul înalt, între lespeadea de piatră și ceasul care arată nouă fără un sfert

între mașini și o ceată de bătrâni protestatari

după ce, căutând în întuneric(zile, ani?), între brazi și răzoarele de beladonă

impresionantă apariție redusă la dimensiuni banale

ea

altfel decât printre fiare contorsionate, sau lângă picioare bălăbănindu-se în ștreang așteptând

cu nu dimineții printre hamali, cutii de carton, cumpărați curele, cumpărați ceasuri - un trai la călcâiul dictatorului,

("copilul meu zâmbind...") cu nu tatii nu mamii, cât să faci un pas în stânga ori în dreapta

adulmecându-ți urmele în liniștea nopții

(oare ochii aceștia sunt ochii morții

oare mâinile acestea sunt mâinile morții?)

("zâmbind...")

tu, moarte, nu ai două capete, nu ești monstru, nu pășești în patru labe, nu ai coarne, brațele tale sărutate de o mamă în copilărie sunt așteptate de o soție drăgostoasă

de copii pentru a fi îmbrățișați înainte de somn

tu, moarte, făcându-ți loc prin mulțime printre grupări de tineri scandând victorioase

ignorându-ți proximitatea

la marginea timpului iată privirea celui care îți întoarce spatele

înainte de a-ți descifra mesajul

înainte ca bâta să se înalțe iar și iar, să cadă pradă mușcăturilor bocancilor

înainte de a fi stins trăiri, de a fi destrămat amintiri

simți oboseala, miros de mâncare

sub bol te așteaptă cina aburindă gustoasă

te grăbești

storci cerul nopții, amintirea unui copil zâmbind, umbra unui brad

„băiatul tatei”, „băiatul mamei”, storci „ dragule”, „doamne”, durerea din degete strivite, din spate

storci aerul pe care îl vei întretăia în drum spre casă

dispari

întuneric

în urma ta

pe asfalt lumea stinsă

cineva o va culege de pe jos în miez de noapte - lume ștearsă

***

("copilul meu!...")

tremurândă o mână

desenează un contur pe asfalt

aici era el dincolo erai tu

ziua capul tău s-ar fi atins de roțile mașinilor, s-ar fi întrepătruns de scârțâitul fiarelor

prin geamurile acelea mulți căutară spre locul crimei și pentru o clipă inimile lor poate vor fi tresărit

generali scuturându-și încă o vreme praful de pe epoleți

priviri tăcute

urmărind dansul morții

aici lângă rug

(ca în lanul grădinei împărăginite al bunicii cu fiare vechi din care se alimentează rugina

și ea: rugina are ochi de om se aruncă asupra ființelor neascultătoare, ea nu

doar rugina)

***

e în mirosul de praf cenușiu, între geamurile reci și nepăsătoare umbra catedralei

aici

sub cer ca în copilărie sub măsuța cu trei picioare ascuns

și noi nu-l vedem în timp ce el râde