Sari la conținutul principal
Poezie.ro
SC
Svetlana Corobceanu
@svetlana-corobceanu
Poezie

stafia

1 min lectură·
Mediu
își întinde brațele
ca pentru o îmbrățișare
a întunericului
fruntea i se lipește de coama lui
mâinele i se agață de margini
cum dacă ar fi să se salveze în cădere
ochii caută o stea
cerul, o apă în care se reflectă luna plină
între degetele ei saltă doi pești
mai mult nu se atinge de nimic
se retrage
se adâncește în univers
se pulverizează din tălpi spre creștet
din spatele zorilor
pândind încă o vreme
o ultimă privire aruncată lumii
023.049
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
81
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Svetlana Corobceanu. “stafia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/svetlana-corobceanu/poezie/13960548/stafia

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alexandru-ghetieAGAlexandru Gheție✓
un text metaforă, un fel de risipire a ființei în univers, apoi o adâncire în sine... :). Am privit stafia ca pe un poet care îmbrățișează întunericul, se pierde prin el, cade, dar cu privirea mereu către o stea, unește cerul și pământul și devine univers, zbor, trecere :). Firește, un punct de vedere... Mai trec,

alex
0
SCSvetlana Corobceanu✓
da, Alexandru, posibil, o privire aruncată spre ceea ce ne doare, ne timorează, nimic însă din toate acestea nu sunt veșnice, nici măcar suferința. Îți mulțumesc pentru comentariu, o toamnă plină de inspirație!

Svetlana
0