Am fost răpus cu cea mai mare furie,
De timpul scurs în vanul nebuniei
Mereu cu sufletul plin de durere,
Mă zbat p-u o viață plină de tăcere,
Deorece ți-am zis doar la revedere,
Dar nu adio în
Universul de departe,
pare a fi o plapumă neagră,
Îmbibată cu stele,
ca o pată albă,
Tainele cerului întunecat,
amintirile trecutului îndepărtat,
Amintiri dureroase,
pline de jale,
cum au
Slăvit am fost cu sînge pe față
Parcă am trăit o altă viață
În alt trup,în altă înfățișare
Într-o glorioasă eră plină de războaie
Parcă am fost un ostaș doborît
Într-o bătălie istorică
Sunt o boare de vînt adusă de pe mare
Ca să călătoresc prin chinuita zare
Și să privesc tăcut în urma mea
Cum timpul dispare........
Sunt o piatră bătrînă aruncată spre cer
Ce cade spre pămînt
Cînd timpul a străbătut un drum îndelungat
Cînd secretul istoriei a fost divulgat
O pagină aleasă din cartea vieții noastre
A fost ruptă și uitată în putrede lăcașe
Zei păgîni,existență
A fost odată un prinț întunecat
Ce a trăit în trecutul îndepărtat
De umbra lui fugeau cu toții
Căci știau căi chipul morții
Stăpînul vieții de mai apoi
Prințul a învins acest război
Devenind un
Noaptea se transformă în zi
Nimeni nu știe mîine ce va fi
Doar o flacără roșie în ochii mei
Vorbește despre măreția ei
Dar nu înțeleg ce simbolizează
Picătura de pe cer ce mă veghează
Se zbate
Un străin s-a apropiat de fîntîna din vale
Dar a fost respins cu sudalme în cale
El setea și-o respinge cu apă din mlaștină
Gîndindu-se mereu la locuința sa de baștină
Căci doar acolo el este
