Dimineața deschid ochii abia în stradă
Orașul își dislocă mâinile
Rostogolind în tramvaie priviri în derivă
Învălmășite în căldură și sânge.
Vitrinele obișnuite cu semnele
Toacă în sexurile lor
Încet
În tăcere
Încă departe de lume
Respiră
Ea
România
Neputința neagră o bem
Dimineața
La amiază
Noaptea
O bem
Și o bem
Până se nasc lăutarii
Cu viorile lor albastre și sumbre
Din
E timpul să scoatem Poezia în stradă
E timpul
Să o scoatem din jurnale și să o plimbăm pe bulevarde, printre oameni.
Să o scoatem la aer, să prindă puțină culoare în obraji.
E timpul
Ca
Îmi zvâcnește noaptea în aripa
Dreaptă a sufletului
Când te văd cum izvorăști gângăvind
Dintre oamenii marilor bulevarde
Te aștept emoționat într-un colț de iluzie
Cu somnoroase mâini
Eu am ajuns primul. Apoi ai sosit și tu cotropită.
Eu...
Confecționam zâmbete colorate și alergam
Cu ele pe străzi, tinându-le strâns de sfoară.
Tu...
Tăcerea ți-o îmbraci în oglindă
Încă nu este timpul unei zile
Nici măcar soarele nu s-a decis să răsară
Am rămas tăcut la căpătâiul unui vis vegheat
Răsturnat cu ghearele îndreptate spre cer.
Mama abia așteaptă să mă spele cu
Într-o grădină citadină, sub arbori blazați
Se vor plimba, ținându-se de mână, fruntea ta
Plină de gânduri și zâmbetul meu superficial.
Tu te lupți cu primăvara. Eu cu neîncrederea.
În
Conversație în tramvai
- Bună ziua, Doamnă
- Bună seara, domnule
- Aș vrea să vă întreb…
- Nu vă cunosc, domnule
- Eu sunt, Doamnă, cel cu tărâmurile…
- Se prea poate, domnule
- Cel cu
