Poezii

Dimineața deschid ochii abia în stradă Orașul își dislocă mâinile Rostogolind în tramvaie priviri în derivă Învălmășite în căldură și sânge. Vitrinele obișnuite cu semnele Toacă în sexurile lor

Încet În tăcere Încă departe de lume Respiră Ea România Neputința neagră o bem Dimineața La amiază Noaptea O bem Și o bem Până se nasc lăutarii Cu viorile lor albastre și sumbre Din

Îmi zvâcnește noaptea în aripa Dreaptă a sufletului Când te văd cum izvorăști gângăvind Dintre oamenii marilor bulevarde Te aștept emoționat într-un colț de iluzie Cu somnoroase mâini

Eu am ajuns primul. Apoi ai sosit și tu cotropită. Eu... Confecționam zâmbete colorate și alergam Cu ele pe străzi, tinându-le strâns de sfoară. Tu... Tăcerea ți-o îmbraci în oglindă

Încă nu este timpul unei zile Nici măcar soarele nu s-a decis să răsară Am rămas tăcut la căpătâiul unui vis vegheat Răsturnat cu ghearele îndreptate spre cer. Mama abia așteaptă să mă spele cu

Într-o grădină citadină, sub arbori blazați Se vor plimba, ținându-se de mână, fruntea ta Plină de gânduri și zâmbetul meu superficial. Tu te lupți cu primăvara. Eu cu neîncrederea. În

Conversație în tramvai - Bună ziua, Doamnă - Bună seara, domnule - Aș vrea să vă întreb… - Nu vă cunosc, domnule - Eu sunt, Doamnă, cel cu tărâmurile… - Se prea poate, domnule - Cel cu