Stelian STANCU

Se dă balenă în borcan Deși nu știe a face Decât o zarvă cât un an Apoi singură tace. Nu crede în amorul artei Ea arta o consumă rece Și ar dori al cazematei Cel militar să vină când îi

Nu voi a fi considerat absurd Nici peste limita umilă Dar mă lăsați să port în gând Frumosul ca pe o feștilă. Nu îngânați absurdul pe la colțuri De aforism banal m-am săturat Dar aruncați la

Povești ce-s spuse pe-ndelete La umbra visului de vară Nu mai avem demult noi plete Să ne-amăgim a mia oară. Trimit scrisoare către timp Să cheme gândul iar la taină Să mor, apoi din nou să

Te rog dar Doamne Domnul meu Să fii alăturea mereu De mine și familia mea Slăvită fie calea Ta. Te rog dar Doamne Domnul meu Să ai Tu grijă tot mereu De sufletele noastre toate Dă Doamne să

Arome tăvălite în neant Sclipiri opace de speranță E mult mai mult decât riscant Să ne dorim o nouă viață. Stau clipele la tânguit Din amalgam răsar iluzii Se vor doar clipe întru unduit Pe el

Stupid, timid și fără teamă, copilul meu e plin de flamă E tot lovit și tot turtit, i s-a strâmbat gura de vorbit Acum el râde dar și vrea, să-mi schimbe viața când e grea Să fie cu mine acum, să

Suntem un aluat cam rău Pe-alocuri chiar angos Ne ducem viaţa ca într-un ou În căutare parcă de folos. El embrionul noului ne cheamă Să stoarcem picături de stele Din diafanul minţii cu

Când mă aplec Simt doar înalțarea Pe care universul o trimite În aureola timpului sacadat. Când te privesc Doar boarea dimineții Mai răcorește dorul Cel neuitat de visuri. Când stau în