prea multe lumini, prea întuneric în mine

o voce egala pe parcursul poemului. un poem al spaimei de a fi sngurul \'\'erou\'\'. totusi acesta poate fi si o onoare. :) cum ar trebui sa fie poemul de fata.
placut

când se aprind luminile se vede tot mai limpede întunericul din sine... Mi-a plăcut cum ai conturat ideea, cum ai încheiat un poem în care abia mai e loc pentru tine, pentru... contemplarea ne-luminilor din interior...
nu știu de ce, dar eu urăsc inversiunile. de orice fel. nici cea din textul tău nu face excepție :). dar asta e doar o... toană. interesting:
\"drumurile cresc lungi
când mă abat spre rău

n-am cum să semăn cu niciun om de pe stradă
oamenii ăștia se lasă iubiți
și se îmbrățișează
aprind lumini de Crăciun...\"

alex

Ștefan Ciobanu,
ce frumos... onoarea de-a fi tu singur într-un poem:)
la asta chiar nu m-am gândit, am văzut doar partea tristă

mulțumesc pentru aprecieri!
ne citim:)

Alex,
tu știi că notez toate observațiile tale/voastre, și am să-ți spun un secret: ești una dintre puținele persoane care m-a convins să mai schimb câte ceva în structura unei poezii și chiar îți mulțumesc; asta pentru că ai știut să mi-o spui cum trebuie, și admir mult dibăcia ta de a vizualiza un poem.

Vă mulțumesc amândurora și fiecăruia în parte pentru citire și rânduri, cu atât mai mult cu cât mi-ați fost în pagină la zi specială aniversară.
Cu drag,
Ștefy.

<> din <> poemului <>: STATORNICIE și ECHILIBRU; consider a fi suficiente într-un comentariu... rezumat! Felicitări.
mult succes

eroarea din com.ul \"două cuvinte\"... a se citi: \"din textul poemului...\" Cu scuzele de rigoare!
mult succes tuturor

e un mult prea căutat echilibru…

mulțumesc pentru trecerea constantă prin paginile mele
să vă fie Sărbătorile cu pace și lumină!