Marele Hohot

Puse mîna pe hîrtie și pe pix. Îl aștepta cea mai toridă vară din istorie, dupa cîte anunța aparatul de radio și un viitor în care el nu muncise nici măcar o singură zi din viață și cam pierduse contactul cu realitatea, iar taică-su începuse să îmbătrînească și poate va muri curînd, maică-sa cam pierduse și ea contactul cu realitatea și birurile pe țară se țineau lanț. O să ajungă să cerșească pe lîngă biserici. Se baza pe hîrtie și pe pix dar -slabă speranță- fusese megieș mai mult cu poezia, care, se știe, e o entitate desconsiderată de buzunarele cumpărătorului de carte. Vroia să scrie ceva măreț, ceva ce să-i facă pe editori să se bată pe paginile sale, să-i facă pe cumpărători să-și adune tot mărunțișul din casă doar, doar vor pupa un exemplar al cărțoaiei, ceva ce să-l facă pe el bogat. Da, bogat. Adică să nu mai ducă toată viața grija zilei de mîine. Sună telefonul. Ce mama dracu\'? Pe mine nu mă sună nimeni și în plus tocmai acu\', cînd e pe cale să scrie ceva măreț și așa mai departe... - Bună ziua! se aude în strecurătoare o voce de femeie, diafană, orice o fi însemnînd cuvîntul acesta. Domnul Chuck Mirror? - Chiar el! mă aud vorbind. - V-am sunat să vă reamintesc că limuzina vine să vă ia la 18.30. Și închide. Eu rămîn suspendat între voce și informația pe care mi-o acumulase în creier. Zic: trebuie să fie o greșeală. Mai am cîteva minute în rețea și o sun pe ironică. N-apuc să zic nimic că m-atacă: - Da, domnule Mirror, s-a întîmplat ceva? Fac repede o conexiune în creier. Acesta e numărul meu. Dar mai ales acesta este numele meu. Deci aparent nu e nici o greșeală. Mă aud: - Nu, nu s-a întîmplat nimic. Mă întrebam cum să mă-mbrac. - Costumul gri ar fi ideal. Printre puținele mele costume am și unul gri. Așa că zic ca prostu\': - Da, voi fi acolo... Se aude un rîset ușor, senzual: - Nu trebuie să fiți \"acolo\", trebuie doar să coborîți două etaje. - Da. Corect. animalul mascul din mine, cucerit, nu se abține: Vă voi vedea \"acolo\"? - Da, domnule Mirror, vă voi aștepta la intrarea în hotel. * * * La 18.29 fix mă aflu în fața blocului, vîrît în singurul meu costum gri, așteptînd. La 18.30 fix \"aterizează\" în fața mea o limuzină neagră, lungă. Șoferul se dă îndatoritor jos și îmi deschide portiera. \"Eu?\" întreb cu o mimică aparte. Cu o mișcare a mîinii îmi face politicos semn să intru. Eu intru simțind că intru într-o aventură care nu-mi miroase tocmai a flori. - va urma -