Poezie
sonet
paianjenul
1 min lectură·
Mediu
Paianjenul se-ndoaie. Mreaja zace.
Pe buza lui flamanda geme dorul.
Prinzand cu-n secol doar mai sus piciorul,
Nici el nu-i stie rostul. Vremea tace.
A faptuit demult, silit, omorul
Si parca seva lui ca mii de ace
Ii matur carnea. Insetat, rapace
Fransese-atat de lesne, magic, zborul.
Un trup pulsand de viata. Panza mușcă.
Se-arunca fioros, ucide, plange
Zvacnind din nemiscare ca din pușcă.
Noianul inceteaza. Băi de sange.
Revine. Suie lung tacerea-n cușcă,
Iar timpul, fara de raspuns il strange.
002.047
0