Poezie
alt sonet cu epitaf
1 min lectură·
Mediu
în cele ce sunt scrise într-o moarte
târâș spre stele ți-este o pășire
să n-am prin plete mâna ta subțire
și-aproape-ți fie nimbul din departe.
pe mare aștrii stând să se înșire
le ceri vecie dreaptă într-o carte,
o rugă ce de mine te desparte,
de haos, unde-i Domnul, o cerșire.
aducerea aminte e o javră
ce latră caravana-n care treci
dar nu-i nimic, e doar o simplă zarvă.
atingerea îți doarme-n paturi reci,
din trup îți iese duhul ca din larvă,
îți pui o haină neagră ca să pleci...
Notă -
și acest text a plăcut mamei mele.
dedic acest poem dânsei
dar mă dezic de mesaj...
mai bine s-o mai știu în viață
decât să strig stelelor să o primească...
02377
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “alt sonet cu epitaf.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14194319/alt-sonet-cu-epitafComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Poemul dv. este o meditație dureroasă în care vă imaginați moartea mamei, cu solemnitatea unui epitaf. Dincolo de tonul sumbru, se simte însă dragostea profundă care vă leagă de mama dv și teama de a o pierde. Nota finală arată limpede că, pentru dvs., acest text nu este un rămas-bun, ci un strigăt de viață, o dorința de a vă ști mama alături, nu printre stele. Multă inspirație, liniște și curaj în tot ce scrieți!
0
vă mulțumesc pentru analizarea textului...
Vă mai aștept!
Vă mai aștept!
0
