Poezie
doar o pată pe timp
1 min lectură·
Mediu
luptam în arena trupurilor noastre
învinși amândoi
lupta continua în gânduri
dezvelind amintirea
astăzi era doar un lup șchiop
nemaiputând alerga către pradă
mâine ședea pe tronul speranței
femeia aceea de abur își ivea firul
Ariadnă, ce va fi cu noi, va fi bine?
Răul își arăta însă colții
mușcând din deznădejdea noastră
sceptrul disperării avea o împărăție a sinuciderii,
stând cu ștreangul de gât
ne tremurau picioarele pe scăunel
voi, care sunteți fericiți
lăsați-ne un semn de lacrimă
pe viitoarele morminte,
o floare a plângerii
închizându-și corola peste sânge
inimile împietresc,
pasărea își taie aripile,
noi doi?
doar o pată pe timp
03365
0
În afară de primul vers care pare doar să fie cumva de șoc, în rest mi-a plăcut abordarea. Totuși, aș mai face o observație: deși mesajul din ultima strofă este puternic, ai (mai) putea renunța la gerunzii.