Poezie

nici rugăciunile

1 min lectură·13 aprilie 2025

Mediu

Ți-am jurat nemoarte când

aveai viața sprijinită de mine,

în cârjele sângelui meu târâindu-ți inima,

acum e doar plodul de amintire,

singurătatea mi se înfige în Dumnezeu

de atâta dor aproape negându-L,

deși mai bine și singur, dacă nu mă satur

mănânc și din farfuria ta, bându-ți și vinul.

Îmi amintesc,

eram eu munte și tu piatră

un Sisif al nostru rostogolindu-te pe trupul meu

eram verde și iarna, tu

filozofală,

nimicurile ni se jupoiau de pe noi

și miezurile dansau în tăcerea noastră,

doar minciuna existențelor

supraviețuind.

Ucideam fără milă

puiul de balaur din găoacea de ou,

apoi deveneam și noi demoni

intrând în oul

de sub cloșca păcatului,

dezintegrându-ne aerul de pe guri în sărut,

adâncindu-ne carnea în iad,

pentru un timp ne îmbăta moartea

cu vinul agoniei...

Dar iată, iubito,

astăzi

nici rugăciunile nu ni se mai împreunează...

01655

Ștefan Petrea. “nici rugăciunile.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14189001/nici-rugaciunile

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

rog din nou opinii...
Am renunțat deocamdată la sonet,
vreau să știu dacă drumul nou e bun...