chiar dacă nu mă mai iubeşti

Orice încercare care presupune o nouă abordare stilistică merită să fie încurajată, mai ales că în acest poem te prezinți natural, sentimental, fără să cauți cu insistență metafora pe care o impune rima versului. Versul alb oferă acea libertate în care autorul nu este constrâns de reguli și nu este obligat să recurgă la artificii tehnice. Revenind la poemul tău, constat că faci exces de pronume personale. Cred că am numărat vreo zece, ori acestea se pot scoate cu ușurință. Nici pe plan ideatic, nu vii cu ceva nou, care să surprindă. Poate doar acolo ai notă de trecere, când o atingi cu brațele altui bărbat, tu într-o ipostază a celui de demult sau într-o lume imaginară. Ai și o definiție aforistică la sfârșit, care treacă meargă, și mai ai nocivități de singurătate, care să zicem că poate fi considerată o expresie interesantă. Însă e cam puțin. Cu toate acestea, efortul trebuie încurajat din prisma faptului că, de obicei, cei care ajung pasionați de un stil, aproape până la obsesie, nu mai sunt interesați sau nu mai îndrăznesc să evadeze, să exploreze, să privească lucrurile altfel, autodepășindu-se. Succes!

consider că e o notă de jurnal,
gest tributar reflexului de a scrie poezie
respect și primesc cu sinceritate prezentarea
unor astfel de trăiri, dar la nivelul tău, care
a trecut de ceva vreme de stadiul debutului, cred că se poate mai mult

spor!