Coasa

1 min lectură·13 iulie 2024

Mediu

Râdeam pe când eram un copilandru,

Mi-am câştigat azi dreptul la a plânge

Şi mi-e stropită lacrima cu sânge

Iar moartea-n piept mă strigă-n graiul tandru.

În noapte cerul stelele îşi strânge

Pe-acel uitat de haos policandru

Iar luna-n ape doarme în meandru,

Misteru-mi naşte cugetări nătânge.

Mi-aduc aminte hazul din pruncie

Şi timpu-n joc de cum îmi mai stătea

Acum în plete albul teatru-mi scrie.

Nocturn m-aşez pe-a umbrelor saltea

Să mă deprind cu abur de sicrie

Că fi-va Coasa Domnul să mi-o dea.

02945

Ștefan Petrea. “Coasa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14181327/coasa

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Un sonet reușit, după părerea mea.

tu ai experienţă în versul clasic şi ştii ce spui...
Totuşi mai aştept şi alte păreri...