Poezie
nu cred în adevăruri
1 min lectură·
Mediu
nu cred în adevăruri
ci doar în umbrirea lor în mistere
când se ridică toată oastea minţii
să tragă sabia de mirare
din teaca întrebării virgină
nu cred în adevăruri
ci doar în căutarea lor
sub plete de salcie ce plânge cu sânge
inima,
acest instrument de căutat iubire
adevărurile ar ucide-o
dragostea înseamnă a minţi,
a irupe în dumnezeu
dar vai! acolo e Adevărul
de asta nu cred în adevăruri
ci doar în jumătatea de dumnezeu fără ele,
iubirea e tot o jumătate
dar
când inima se întregeşte
se întregeşte dumnezeu
şi Adevărul învaţă
că el însuşi e iubire
doar astfel cred în adevăruri
02864
0
să înțeleg (din prima strofă) că se propune îndoiala în ceea ce privește adevărul, dar
există încredere în ceea ce înseamnă căutarea lui?
adică, chiar și aflat, tot lipsit de încredere ar fi? eternă căutare?
ups! acum observ că ceea ce înțelesesem din prima strofă este spus pe șleau în primele versuri din a doua strofă
le-aș elimina
aș spune (în locul lor) : și-l caut
apoi, rămânem pe opinii diferite, eu nu pot observa ca fiind dragoste actul minciunii
caut să asociez cu ideea, vedem
a irupe în dumnezeu este totuna cu a minți?
iar acolo este adevărul de care trebuie să ne îndoim și deci îndoiala este și despre dumnezeu?
încă mai caut...
nu pot să asociez decât cu o revoltă a sinelui față de îndoiala proprie și de subtila recunoaștere a nevoii de iubire
dar, poate că mi-a scăpat ceva
spor!