sub zodia întâmplării

Ai și multe versuri frumoase, dar nu prea cred că înainte de a scrie sonetul, te gândeai că iubita e ca o omidă, ba chiar că produce și ceva miere. Sau că te gândeai la cripte, racle, gâde etc. E evident că rimele te forțează să inventezi situații, metafore, imagini poetice, e evident că ai talent să construiești versuri inteligente, dar, în comparație cu marii sonetiști, tu inventezi versuri, ca să dea bine, în loc să translatezi cee ce simți, iar rimele și sensurile să decurgă/ curgă natural. O mare problemă stilistică este repetarea obsesivă a prepoziției în, despărțită de linia de cezură: -n. O folosești de 8 ori, dacă am numărat bine. Hai, una-două maxim pe sonet merg. Poți scrie ce vrei, dar cititorul versat își dă seama imediat când ești natural sau când inventezi, forțat de rime.

"Că plânsul meu e plin de-a ta tăcere"
Lecturat cu multâ plăcere

Cu dinceritate,
t.dume

Mulţumesc, Ionuţ!

Mulţumesc, domnule Dume!

Cred că ultimul vers lămurește titlul și intenția autorului de-a arăta că atunci când iubita se comportă la întâmplare atunci ambele inimi dor, dragostea nu e o întâmplare trebuie să ți-o dorești foarte mult ca să o ai