Poezie
compost pseudoumoristic. poem de duminică
1 min lectură·
Mediu
cică ar mai putea fi o lumină la capătul întunericului total
unde viermele nebuniei ronţăie gândul în mormântul curajului
cică ar fi dumnezeu, ar putea fi, că l-am pipăit pe dracu
şi ăştia doi trăiesc în concubinaj
ca soarele cu luna nu poate trăi unul fără celălalt
nu pot neexista decât împreună
cum existenţa ta în mine îmi alungă inexistenţa
când facem dragoste siameză-n oglindă
egoule femeie
eu sunt bărbat, îmi strig de sub frunză,
şi nu mă sperie decât dumnezeu când dau de dracu
cică ar fi o lumină, undeva, agăţată de un cui al speranţei
cuiul acela bătut în crucea mamei tale
crucea aceea că te-a născut
şi astăzi nu-ţi mai poate da piept că eşti mare
cât o imitaţie de bărbat
muierea ta din lăuntru se sperie
frica îţi năvăleşte în piept
şi în sânge şi curgi către aer
în axfixia asta totală a curajului
cică ar mai putea fi o lumină la botul calului meu
pe unde cuvântul mi-e-aproape
aproapele meu
aproape bărbat
fecundând muierea poezie
în lăuntrul lui
00883
0