Poezie
încât vremurile
2 min lectură·
Mediu
încât vremurile sunt în multă zidire de morminte
aducerea aminte se așază la căpătâiul a înc-a exist
cuvintele sunt puține, slăbănoage trupuri de cerneală,
iscălitura morții pe-o cruce
de trăit se trăiește cu inima cât un purice
pe trecerea de pietoni a curajului mort,
uneori se moare ilegal
omul inert de pe carosabil mai avea zile în frunte
încât vremurile existenței noastre sunt o noapte continuă
diminețile nu ne aparțin
doar câțiva stropi de iluzorie rouă exersează zorii eterni
ne scriem pașii pe drumul cu destinație definitivă
încât vremurile mult ne grăbesc spre crepuscul,
izbind de trupul lui Dumnezeu rugăciuni, gelozind viață veșnică
ne doare în sânge viața de azi
când ni se va așterne uitarea pe ochi, privind în ochi pe Dumnezeu vom iubi
cu iubire de veci, încât vremurile s-or face clipă
să clipim cu pleoapă din ceruri
încât vremurile ne-au uitat a vorbi, cuvintele ni s-au prăfuit pe salivă
nu mai discutăm ca pe vremuri despre meteo și politică
vorbele ni s-au înfipt într-o tăcere a gândurilor, cugetând cu buzele închise
la umbra mormântului din curând
în durerea de a iubi lacrima e un lux
încă râde amorul în trupuri înălțându-ne din convalescența de-a fi,
frământându-ne cărnurile ca pe-un aluat
și fără a scoate o vorbă încât vremurile tac a tenebră
uneori ne dezbrăcăm de moarte traversând strada unei singure clipe,
viețile ni se îmbrâncesc acolo într-un amor colosal, potop de cuvinte,
vorbele atârnându-ne de gând încât vremurile cortina veseliei ridică
atunci ne intră în piele de la tăcere buzele răzvrătite,
de șoaptă e viciu și plăcere de strigăt
mormintele se ascund de frică într-un mâine uitat
&
încât vremurile ne mai unesc câte doi
lenos îți înfig în limbă să spui ce ți-am spus despre Dumnezeu,
despre așteptarea Lui să fim oameni iar nu
niște hălci de carne fără rost
în așteptarea zidirii de morminte
00876
0