Poezie
șase
1 min lectură·
Mediu
te numeai umbră în numele meu de-ntuneric,
deasupra făurind lumină
aveai morminte de zbor și de cuvânt,
cum ar veni să se iubească luna cu soarele
veneai
în nopțile zilelor mele
&
chip cioplit din tine
în piept mi-ai lăsat o femeie,
o văd când mă privesc în oglindă
pașii peniței,
pe drum de-nchinare la sine
au praf pe cerneală
&
femeia aia, singurătatea, ți-a dobândit locul
în tot abisul inimii mele,
un mic mormânt al iubirii
acolo unde,
întrebând pe Dumnezeu,
mi se nasc prunci de enigmă
&
taina ta ai învelit-o cu zarea,
îți văd în oglinda amintirii
miezul cu adevăr în auz
goală de frunză stând
în șoapta pereche,
aievea a doi
&
gelozind pe ieri
azi sunt puțin fantomatic,
exist?
ori poate sunt doar umbra mirosind a tine
a numelui meu,
dezvelit de-ntuneric...
&
exist doar respirând cuvântul,
așa că m-am întors în odaia mormântului de mâine
acolo unde,
sărutând pașii lui Dumnezeu,
voi păși
cu buze în talpă
011.536
0
RR