Poezie
placebo
1 min lectură·
Mediu
îți lingeam saliva de vorbe de pe gură,
implodând
interiorul îmi era iarnă atomică,
fluturii se încălzeau în larvă
veneau mirări călare pe taină,
misterul minuscul din umbre ale umbrei
o șoaptă a ta îmi așchia aerul
plămânii îmi flămânzeau
îmi astupam găurile respirației
cu cețuri de țigară
înauntrul lucrurilor se ține o nuntă
de parcă pământul
ia moartea de nevastă,
în paradigma aceasta am uitat inelu-n cenușă,
se va face pasăre
și va ține județ
păsările-s încă judecătorii putreziciunii
în lumânarea placebo
a rugăciunii nesuite la dumnezeu,
pe chipul tău era cioplit timpul
aripile-ți ardeau în văzduhul vârstei
senectutea te pândea ca un șarpe
sub părul tău de omăt pâlpâie înțelepciunea
și nici o cale
nu duce spre spre copil
001677
0