Prigoană

privirea ta e-n ceara sfântă daltă

în rugăciune să zidești icoană

iar îngerii în duhul tău dau goană

căzând mereu din sfera cea înaltă.

sătul de cântec, ce-i în munți prigoană

acelora ce în tăceri exaltă

din ochii tăi un fulger mă asaltă

dar nemurirea ta, femeie,-i vană.

doar uneori primești din mine laud

ci cufundată-n razelor havuz

și vocea ta îmi plouă în auz

și gura îmi e plină de aplaud.

mi-e buza de sărutul tău bătrână

și ale slovei bârfe-s la fântână.

Comentarii (1)