Poezie
sonetul trist
1 min lectură·
Mediu
chemări de-amor irigă-a ta privire,
ești floarea ce-a crescut la umbră-n mere
și patima iubirii, strig!, te cere
s-aduci tenebre-n șoapta din uimire.
ești steagul din victorii efemere
dar soartă-n stele mi-e a ta ivire
ce vecilor mă duce spre robire
pierzând de oameni caldele repere.
pământ al meu, dăruitor de criptă
așteaptă-mă, că voi veni curând
sub cailor copite alergând,
de pe sub apa în oglinzi înfiptă.
rătăcitor prin ale vieții piețe
ca în infernuri vând tiptil tristețe.
043.653
0
minciuna stă-n a ta vorbire
ca viermele în trup de mere
și patimă nu e că ea-i tăcere
e doar mimare de uimire
visezi victorii efemere
în ițiiri prolifică ivire
și-un dor absurd te ține în robire
crezând că poți să jalonezi repere
pământ cum ești ești și-a ta criptă
că mai târziu ori mai curând
azi sigur inorogii alergând
oglinzi îți sparg sub iureș de copită
un precupeț prin ale vieții piețe
pășești tiptil și cumperi doar tristețe...
cu prietenie, Ioan.