Poezie
nicăieri negăsind
vers alb
1 min lectură·
Mediu
pigmentul nopții e alcătuit din întuneric,
nu strica zidirea aceasta,
nu striga
la îngeri să nu fie îngeri
aparențele tale stricau pâinea de mâine
azi avem cozonaci în emisferele cerebrale
ambele,
cusute diurn cu fir de rază
nu înceta să-mi torni în pori rămășițele de la cină,
de taină e totul
lucind verde de aproape,
supraviețuind unui cald nefiresc citind în timpuri
vremea amintitoare de propriul eu copil
pe-atunci dăduse verdele cu bine
de-acolo am fotografii mentale postate
pe un facebook al speranței
mai târziu
feedback-ul erai tu,
te păstram în lumina privirii ca pe un lucru de avere
și nimeni
să se-mprumute de la noi de fericire nu-ndrăznea
erai tânără în rapsodii materne
strigam să mă naști
că multă moarte am strâns împrejurul meu
cel în axfixie prin găuri de aer
rudimentar lecturându-mi paginile fiirii
nicăieri
negăsind
001675
0