Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

câteva din ale dragostei

1 min lectură·
Mediu
în zori se-ntâmplă șoaptele, în vinderi
în perne de la unul către altul
duios, de doi ne este plin exaltul
etern sub ale dragostei deprinderi.
deasupra clipei zboară-n noi Înaltul,
pășim la foc trupesc în necuprinderi
pe-al Cerului lăuntru, pe întinderi
de nea fierbinte,-n vară ca asfaltul.
apoi cafea, la vorba dumnezee,
zidește-ncet duminica aceasta
uitând amarul lăcrimând năpasta,
sunt omul tău iar tu îmi ești femeie...
și sub privirea Timpului boem
sunt beat de ochii tăi ca de-un poem
001.606
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
80
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “câteva din ale dragostei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14102645/cateva-din-ale-dragostei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.