Poezie
nimic din ce nu se întâmplă
vers alb
1 min lectură·
Mediu
mănânc pe pâinea cuvintelor mele
o cruce cinstită
în devorări de lumină mioapă uneori
când pot privi sunetele graiului tău
cel lepădat într-o ciornă,
un pumn de semințe scribale
lovindu-mă peste chipul literelor
arcada ochiului minții prinde a-mi sângera
nu e nimic din ce nu se întâmplă
e doar o nouă mutilare a vorbei de bâlci
să mărturisească strâmb
cu mâna dreaptă pe Carte
puțini se spală de frig la focul Dreptății
gânduri trudite se retrag în somn
vine o nouă zăpadă albind fruntea firii
cea veche e în arest preventiv la Apă
preoți lichizi oficiază slujbe întru
împricinuirea pietrelor
spre aflarea căilor proprii
duc merindă de lumânare celor duși
bunica mi-a spus odată
că Viața e un drum al iubirii de sine,
abia când treci Puntea îți aduci aminte
că n-ai iubit aproapele,
chestia asta e pentru sfinți
și nu te fă sfânt, băiete,
că tare de prisos e să împaci binele tău cu al altora
într-o lume ce aleargă spre plăceri
și cerșetorul e un act
într-o piesă de teatru cu decoruri
strivite de păcat;
lasă pe Dumnezeu să le dea
izbândă în duh
012.340
0
RR