Poezie
angoase
1 min lectură·
Mediu
străluce viu vecia ta sub lună,
sub soare se topește în mistere
mai naște-mă o dată în tăcere
în Adevăr ori poate în Minciună.
că infinitul vorbei mă tot cere
nimicnicia-n verbul meu să-și spună
că uneori e cânt în a mea strună
și simt un danț de umbre în viscere.
incendiat, atunci Cuvântul arde
pe tine de te-așază doar în oase
de veghe-n cer, plutind pe la mansarde.
citirile în stele, vis și groase
se-afundă-n mâl, fiiri filosofarde
iar vremea trece-n grelele angoase
001.505
0