Adio dragă tu eu

„La intersecția dintre Frică” și curaj oscilează haotic omul, care se vrea vertical însă nu îi reușește decât orizontalitatea, iar când realitatea devine prea grea, prea apăsătoare, deflorează „himenul visării”, se urcă pe „muntele interior” de unde își contemplă „sacra mizantropie”, panorama singurătății predicată de „preotul beznelor”, și ascultă cum „viermii gândurilor” îi ronțăie memoria în care se prefigurează vidul amneziei.
Un an nou cu poezii tot mai lungi, tot mai profunde, ale căror luminiscențe îți arată destinul optimal.