Poezie
cântec
sonet
1 min lectură·
Mediu
odihnă am avându-te-n privire
leg clipe-n scrisul vremii între ele
lichidul temporal având în piele
în dup-a ta din dulce somn ivire.
e un răsfăț de noapte și de iele
tăcerea e fiindă să mă mire
sunt margini în întreg să te admire
sub cerul învinovățit de stele
pământic mi te scalzi în ochi, femeie,
pătrunzi precum un vierme-n Celălalt,
mă inflamezi și ard în o Idee.
era probabil Raiul prea înalt
și-al descuia n-aveam probabil cheie,
căzând în noi, izbindu-se de-asfalt
012412
0
„Arzi” în „Ideea” de idee, care posedă „cheia” deschizând poarta „Raiului”, însă cei refuzați cad în ei înșiși, „izbindu-se de asfaltul” cu care ne-am acoperit gropile lăuntrice.