anatomii de cuvinte

în anatomii de cuvinte

trupul verbului e ud de cerneală

uneori

mă-ntreb la ce pupăza toate acestea

tihna îmi răspunde

din vârful cu aur al tăcerii

izgonit în colosala tranșee a realului

tai frunză la îngeri

să mulțumesc pe Dumnezeu

cine își împlântă prea adânc unghiile în realitate

de realitate în suflet va pieri

de albeața hârtiei purced a mă bărbieri

ieri

eram un început de ceva inițial

ce nu se poate cuprinde-n vorbele pământului

astăzi

sunt o plăcintă cu Mere dospite

cu întuneric de imaculat albul

Comentarii (1)