Poezie

rosturi

1 min lectură·27 noiembrie 2014

Mediu

de-al vieții mele umblet îmi scârțâie tot trupul

în goane fără rosturi cafele beau amare

și trecerile vremii le vărs în lăcrimare

oița ta sunt Doamne, dar vine-adesea Lupul

simt dor de ducă-n suflet, în evadări spre zare

da-n liniștea odăii tu îmi ești îndeajuns

făptura ta-n chilie ca foc mi se năzare

aproape de născare și Cristul a ajuns

și lăcrimarea noastră va fi atunci în van

fumând la gura sobei un fir de fum ca ață

urcând spre-acele piscuri se-mpiedică-n tavan

și dur lovit în creștet de aer se agață

în glăsuirea asta e-a vieții mele sumă

sumar zicând din liră ce rosturi mă consumă

001.426

Ștefan Petrea. “rosturi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14060603/rosturi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.