Poezie
părăsire
1 min lectură·
Mediu
prin miriștea de cuvinte stau potîrnichile rostirii
ca niște lebede nealunecînd pe ape
parcă și tu ești mai bătrînă
ți-a mai albit sufletul de la neînchipuirea în vid
parcă nici eu n-aș mai fi tînăr
deși mă ia un anume rost de la inimă
cînd calc picioarele prin iarba udă de roua dimineții cuvintelor
cînd toate se șterg și rămîne o foaie mare de hîrtie albă
pe care îmi desenez Dumnezeul
de parcă l-aș fi întîlnit întîia oară
eram frați
și-a smuls nenumărate coaste să avem femei purtam întotdeauna prezervativ
nici nu știi ce vierme se ascunde în coasta ta
că ți-e frică și să ceri o cană cu apă de la un vecin
001.690
0