Poezie
trai sferic, poeziu. naștere
1 min lectură·
Mediu
poeziul umbrei tale umbrea
mersul luminii prin odaie
sferic trupul tău, mă rostea
cuvintele
ți le ciopleai într-un nou alfabet
eu eram școlar de clasă primară
pipăindu-ți diametrul într-o metrologie stelară
dimineața sfîrîia
se învolbura în vîlvătăile cuvîntului tău
prima rază de ziuă regurgitînd vechile limbi știute
de cei ce se născuseră deja
în interiorul gurii simțeam rana din care mi se desprinsese cuvîntul
prăfuindu-mi sufletul incediindu-l
cu directa palpare a unui crepuscul de piele de carne
de ocazională curgere a vieții
nemurind
dar trăind doar în miezul sfericului tău trup
cel amputat deja de întîmplare
001.722
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 96
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “trai sferic, poeziu. naștere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14006825/trai-sferic-poeziu-nastereComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
