Poezie
Nervi de toamnă
sonet
1 min lectură·
Mediu
Pornit-a-n aer toamna să se nască
Dar n-a-nceput să își arate dinții
De teamă-njur în sine de toți sfinții
Că frigul carnea mea o să-l cunoască.
În diavoleasca revărsare-a minții
Simt nervii cum sunt ca un smoc de iască
Și-n vie foc o să se-alcătuiască.
Ca Iuda-n ștreag voi arunca arginții,
Da\'-n idoli n-oi păstra închinăciune
Ci să mă stingă-l voi ruga pe Domn
Să-mi dea divinul har de-nțelepciune
Să fiu și eu o dată-n viață Om.
Genunchii-oi coborî în rugăciune
Veni-va lin și pentru mine Somn.
013207
0
\"Să-mi dea divinul har de-nțelepciune
Să fiu și eu o dată-n viață Om.\"
un poem echilibrat, zic eu, care are cadență, cursivitate, imagine și metaforă, atât cât să atingă acele coarde sensibile.