Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în torsul pisicesc al poeziei

1 min lectură·
Mediu
unu.
în odaia adâncită-n margine de codru
un tablou de Blaga
croșeta sicrie
din carne aspră de gorun.
la zeci de lumini înălțime
Luceafărul
citea Cătălinei
povestea chipului cioplit.
buza ei săruta talpa lui Stănescu.
la zeci de de stihuri depărtare
sărutul
îl făcu pe Eminescu
să șchioapete.
doi.
la Bacău ploua întruna.
pași de plumb
solfegiau nemurirea.
la Bacău era frig.
plumb topit peste singurătate,
țipau mormintele lacustre
cu aripi de Icar.
și iată!
cuvinte renegate
au venit la taifasul unui totdeauna.
Cărtărescu își întemnițase verbul
în aripa receptorului.
trăgând de fir,
pieile odăilor
adâncite-n margine de codru
și-au făcut chip cioplit
din poezie.
001.954
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
105
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “în torsul pisicesc al poeziei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13966732/in-torsul-pisicesc-al-poeziei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.