Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

previziuni despre ziua de mîine

1 min lectură·
Mediu
de-abia îmi amintesc unde mi-am pus ghetele aseară
cum pot face previziuni despre ziua de mâine
când nici trecutul nu mi-e prea la îndemână
iar veșnicul azi e un stârv îmbălsămat în alcool
spre-a nu-i miroase veșnica nemișcare
în care mă îmbăiez doar diminețile
când făptura somnului iese din mine prin pori
mai capăt un dram de luciditate ce lucește
în luminile becurilor electrice încă nu s-a luminat
prin meleag sunt primul om care se dezlipește de pat
ca dulciurile de gură spre a intra în stomac
în stomacul acestui veșnic azi ce se va umple curând
de țuică nu pot face previziuni despre mâine
poate că e mai bine așa ziua de mâine
e mereu vorbită de rău se spune că ar veni
sfârșitul celor pământești dar nici chiar eu
care am lutul minții putred parcă n-aș crede
vor trece sute de mâine și viața asta
tot nu se va decoji de pe noi cum nu se desbracă
mortul de moarte
002.058
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “previziuni despre ziua de mîine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13964852/previziuni-despre-ziua-de-miine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.