Poezie
Ridică-te din Moarte și din somn
sonet
1 min lectură·
Mediu
E-n bobul cel de rouă mută cale
Spre infinit și timp oprit grăiește
Psaltiri în clipa stândă îngerește
Și gândul face leneș dulci escale
În veșnicie. Vremea iar pornește,
Lumina curge-n frunze și petale.
Aștept venirea-ți. Cazne ale tale
Sunt diminețile, când omenește
Lași visul spre-a redeveni făptură;
Eu uneori de-aceea nici nu dorm,
Să nu devin a Iadului captură
Și noaptea-ntreagă să-l cinstesc pe Domn.
Dar s-a crăpat de ziuă, fii matură,
Ridică-te din Moarte și din somn.
002.034
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Ridică-te din Moarte și din somn.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13945966/ridica-te-din-moarte-si-din-somnComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
