Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În amintiri montane mai exist

sonet

1 min lectură·
Mediu
Mergeam prin munți, eu, de păduri străinul
Și brazii mă-ndemnau a vrea înaltul
În ape repezi de pe maluri saltul
Mă îmbăta mai aprig decât vinul.
Era cum n-aș fi fost, din mine altul
Se desprinsese și trăia deplinul
Desfăț. Iar gândul meu tenace-nclinu-l
Că bine-ar fi să nu mai văd asfaltul.
Dar m-am întors în casa părintească,
Prin satu-acesta merg cu umblet trist.
Orașul din aproape e de iască,
Cu oameni ce s-au depărtat de Crist.
Visare-a prins să mă ademenească,
În amintiri montane mai exist.
002.101
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “În amintiri montane mai exist.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13939602/in-amintiri-montane-mai-exist

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.