Poezie
bunicul îmi spune că sunt pe calea cea bună
2 min lectură·
Mediu
nu plouă nu ninge nu e vesel în suflet
soarele își înfige săgețile de aur în creștetul capului
gândurile gravitează în jurul unui cavou
în care doarme cu moarte bunicul
îmi amintesc că era înalt și slab și purta ochelari
în tinerețe își păta și el carnețelele cu poezii
când am crescut mi-a poruncit să scriu
dar eu eram prea ocupat cu petrecerile vecinilor
abia după ce nu a mai existat m-am pocăit
și am început să scriu să beau și să fumez
băusem eu și înainte dar acum în fiecare noapte
mă trezesc ca dintr-o comă și scriu sonete
în timp ce fiecare bucățică de trup mă doare
mă tratez cu apă cu lămâie și scriu
plouă în casa sufletului ca la o moarte
o fi moartea mea sau a vreunui bătrân
undeva prin lume acolo unde un nou-născut țipă
că nu-i place lumea aceasta
în care a fost adus cu forța
prin împreunarea animalică a părinților
pe el nu l-au întrebat dacă vrea
câteva decenii de viață l-au scos cu forța din infinit
și i-au dat nume să nu-l confunde cu altul
situația nu e roză bunicul mi-a spus el odată
că eu n-am ce căuta pe lumea aceasta
sunt prea șubred pe la încheieturile simțirii
voi pleca și eu odată înapoi de unde am venit
din infinit
dar până atunci o să beau de o să rup
a să fumez zece pachete de țigări pe zi
o să beau 666 de grame de cafea zilnic
și dacă am noroc o să și iubesc
în felul meu animalic o femeie la o lună
din lună în fiecare noapte cad răvașe
bunicul îmi spune că sunt pe calea cea bună
001.932
0