Poezie
Nemurire
sonet
1 min lectură·
Mediu
Singurătatea-mi în sonet erupe,
Atât cât mă pricep să îi țin frâul...
Idei nepropovăduind desfrâul,
Monahilor spre a nu întrerupe
Slăvirea, ticluiesc. Așteaptă grâul,
Viclean, nu ale treierului trupe
Când secera făptura lui o rupe
Ci coacerea. Ades îl ia pârâul
Vre unei ploi. Pământu-i cerne bobul
Și îl preschimbă, trainic, în sămânță.
Așa doresc, măcar urechii lobul
S-aplece peste veacuri, în căință,
Pe-a mele scrieri, tainic, din tot Globul
O omenească, singură ființă.
001.831
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 74
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Nemurire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13930539/nemurireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.