Poezie
femeia mea, senin
sonet
1 min lectură·
Mediu
Da! te iubesc, femeia mea senină,
N-am strigăt ca să urlu adevărul
Rostirii sângelui. De-ți mângâi părul,
Cel învelit în noapte și lumină
M-atacă în nerușinare Mărul.
Îmi pun pe creștet stropi mărunți de tină
Ca Iov, cenușă. În zadar. Sunt, vină,
Purtați de îngeri. Trage-ntâi ivărul
În casa cea din cer nu intre gândul,
Pierduți am fi atunci în dialoguri
Și-mbrățișatul leneș doar visându-l,
Am arde în neînsemnate ruguri.
Aștepte-și mișelescul astăzi rândul,
Așterne peste rațiune druguri...
001.924
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “femeia mea, senin.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13930322/femeia-mea-seninComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.