Poezie
Cutremurul
sonet
1 min lectură·
Mediu
În numărate vise văd mistralul
În alte pe Tamisa urc, în sete
De regăsire. Unde ești, poete?!
Pe dată-apare-n văzu-mi ancestralul.
Și cărnuri se desprind de pe schelete
Și oase cad... rămâne doar astralul,
Ce doar șoptește după claustralul
Refugiu-n trup. Vechimea, siluete
I-aduce, să-i redreagă blânda limbă,
Ce prea mult timp s-a învățat cu murmur.
În mine, descărnat, Sfânt Duh se plimbă
Timid. În fața lui fricoasă tremur
Căci glasul lui alene se preschimbă
Pe foaie, dintr-o șoaptă în cutremur.
001.892
0