Poezie

in doi poem boem indoi

1 min lectură·29 ianuarie 2010

Mediu

unu.

ridic/ o piatră/ să-l găsesc pe Dumnezeu:

Nimic!

și timpul latră/ semizeu

într-un olimp/ mai mic.

țigani de șatră/ fără timp/ dau în ghioc

- ei au doar viitor -

doar într-un următor/ perpetuu

anotimp.

doar tu/ la mijloc/ mi-i mai fi atu

căci sunt doar toamnă/ și-oi mai fi

de mine când te-i despărți

și vei fi doamnă

de-aceea Sfinte Domn/ îți zic să mă renaști

căci sunt un fel de somn/ o lumânare stinsă chiar

de Paști,

și ție Timp/ îți zic: renaște-mă

un fel de stemă/ din olimp/ pe frunte-mi arde

precum o temă/ a unei poezii gafarde

vorbind de-un anotimp,/ da! -

toamnă...

aș mai reda/ din tine/ (astăzi doamnă)

că vei ceda,/ vei fi spre mine,/ divorțândă

eu știu prea bine: te îndeamnă

al tău umblet,/ că-n mine-al vecilor răsuflet

stă la pândă

doi.

dar toate-acestea-s lucruri de poveste

nimicuri

pe care

în somn, cât ai suflare,

să le picuri

doar Lucrul

(nu vie carne)

poate să răstoarne

sorții trucul

001.953

Ștefan Petrea. “in doi poem boem indoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13926216/in-doi-poem-boem-indoi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.