am scris pe-atât de nu mai am cuvinte

am scris pe-atât de nu mai am cuvinte femei îmi putrezesc în călimară e către iarnă, slove-mi speranţară că-n alb noroi le voi aduce-aminte. dar glezna muzei nu mai e sprinţară spre a păşi-n culori de oseminte a sobei gură poate-n sur mai minte curând hârtia-n stihurilor ţară. din câte-am zis măcar s-am ban de Barcă muierea Coasei când mă va nunti în suflet veşnicia să se-ntoarcă. un punct să pună moartea mea pe i în ochii de pe foi trăind de parcă şi nefiind în văzuri a pluti.