ce din coadă or să sune

plânsul stătea pe ochii tăi ca o mică prăjitură sărată de apă apoi izbucneai într-o ciosvârtă de râs de-mi amestecai culorile merindelor emoţiei nu mai ştiam cu ce se mănâncă infinitul în erotismul Binelui şi al sfatului bun noaptea, când se numără bobocii înţelepciunii intrând uneori în lumina Domnului mă jupoiam de Frunză şi scuipam Mărul prunceşte, simţeam emoţia moale de a te chema tu mă chemai teluric şi-n perne să dorm lângă tine, departe, un somn de fiinţă Luceafărul din mine ţipa, omorât sub pleoapele lăsate ca o cortină ce şi-a terminat teatrul noaptea obişnuiam să-ţi scriu scenariul zorilor apoi o poezie să-ţi spele sângele, s-o ducă în curăţenii la inimă imn măreţ era aerul şi curat de să poată zbura îngerii prin el de mai sus de cer coborând