alb

albă, hârtia așteaptă incendiatorul cuvânt cu amor să-i atingă pielea și focul să rămână acolo pe veci mărturie de cerneală cu miez de văpaie albul să capete culoarea minciunii ori a adevărului, depinde de năravul peniței un popă să citească acolo întru nașterea poeziei și pasărea dă bată din aripi de trei ori întru Dumnezeu pe alocuri demoni să zidească mănăstirea infernului și călugării ei să ude la rădăcină păcatul, bine și rău, adevăr și minciună să ospăteze strigătul alb și din foc să fumege poetul & pe când te-am cunoscut, femeie-tristețe tălpile stihului abia îmi începuseră a săruta hârtia, abia pășeam acolo salivând cerneală și gura mi-era lipită de buzele încă somnului apoi am început să intru în lăuntru de doruri ucigându-mi copilul de-acolo & să mă ierte cine poate că Dumnezeu e-n vacanță doar aripa albă a îngerului îmi mântuie zborul cealaltă aripă e frântă, deja i-am desenat mormântul în chip de cuvinte și fum