Poznă

Pe-olimpul omenesc e frica zână Ce iaduri cere cugetului zeus, Acel plăpând, ce-n haina lui și eu îs Și-s tremurând sub sabia ce-atârnă. Nimicu-n stih, palavră în ileus Dansând zadar pe-a poeziei bârnă Dar Doamne,-amarul ăsta unde-i până, Lumini în hramul vorbei ce cu greu îs... ... că în văzduhul literei mi-e virus Și teamă dumnezeie, iarnă-n cruci, Felii de ger în geamuri trandafiru-s. Un verb mai lepăd ochilor atunci Când se zvonesc chemările-n papirus, Penița-i însă pozna cea de prunci