Un nasture pe-a slovelor cămașă

Un nasture pe-a slovelor cămașă La virusul palavrei te încheie Cu trupul de cerneală, tu, femeie Spre poezie-n ruga uriașă. A pieptului pe calea ta lactee Respir lumina, stihul însă-ngroașă Zadarul din eternitate lașă Ce noaptea neputinței o îngreie. În fiecare seară beau o moarte De mă trezesc în zori de zi mahmur, Îmi faci cafea pe vorbe să mă poarte. În dorul de cuvinte împrejur, Copiii ce în văz se nasc din carte, O jale-a umbrei miezului îți jur.